Eu pe tine, tu pe mine când?

Eu pe tine tu pe mine si asa am rămas paralizata de cuvintele tale ruginite. De aciditatea pH-ului salivar, intoxicandu-ma cu neputința ta nemestecabila a agenților patogeni la nivel sublingual. Îmi ești bătaia dintre respirații.  As vrea sa-ți spun ca in viata asta m-am îngropat. Am turnat la pământ peste mine in ceata nopții asurzitoare, încât n-aveam cusur de acolo. Știi când? O data in brațele tale, lipsită de orice remușcare. O data in fața morții, rămânând profund dezamagita.

Pune-ma pe un piedestal și nu voi fi fidela doar la gândul ca ma venerezi prin fanteziile tale mizere asupra artei corpului meu. Voi știi in prealabil ca nici fusta prea scurta, nici sânii care stau sa explodeze și nici atingerea piciorului pe sub masa , nu te face sa crezi ca aceste gesturi au fost unele intenționate sau doar o greșeală pur necunoscuta. Te las sa ma indulmeci de la distanta , sa ma privești prin rama tabloului agățat pe peretele corpilor cavernoși, sa-mi simti tentația puțin mai jos de regiunea ombilicala, median de fosele iliace.

O aberație aș servi totuși de pe buzele tale mortale, cu conștiința ca-mi va tremura corpul convulsiv sub impactul frenului lingual. Atingandu-mi valul palatin și lueta. Te-ai întrebat vreodată de ce îți vorbesc in termenii ăștia mai putini receptați senzitivo-motori de tine? Am invatat atat de multe despre om, intr-un timp atat de scurt, caci mi-as putea da doctoratul in sinteza reacțiilor biochimice ale noastre. Dar nu vreau, caci îmi doresc sa stiu cât mai multe, cât mai in detaliu și cât mai pompos, încât  sa-ți curat arterele coronare ale inimii in grabita ta tahipnee.

Eu pe tine tu pe mine

Ii voi șopti timpului in fantasme funebre ca mi-e dor de tine. Tu nu mai ești aici ca sa-ți spun. Ii voi spune soarelui sa-ți ardă pielea tăciune. Căci eu nu voi fi acolo sa te încălzesc. Ii voi spune vântului sa ți aranjeze in detalii fine parul deranjat de mine, precum o făcea, nu demult, mâna mea. Ii voi spune zăpezii sa se topească ca sa nu îngheți de la forfota trairilor mele alambicate prin diaforeza intensa. Căci și dacă nu voi fi lângă tine, cu tine, pe tine, in tine, îți voi bântui fiecare gând și fiecare mișcare greșita.

Și n-as putea numi asta dragoste, căci n-ar fi corect. Aia e ori nu e. Sexul e altceva. Ăla se face, asta e clar! Și se poate fac chiar bine. Bine rau! Însă cine ar fi responsabil pentru păcatele noastre? Nu vreau sa fiu ipocrita, dragule, dar libertatea este exprimare de sine. Fără a fi țintuită ca o pasare Phoenix intr-o colivie uitată de timp și hrănită cu speranța înaltului ceresc.

In general, te sfătuiesc sa nu ai așteptări de la mine, cum nici eu n am de la tine sau oricine altcineva. Ca asa cum te-a invatat mama ta, femeile sunt parșive in apogeul lor succesiv, iar pentru voi femeia înseamnă trofeul neșlefuit de pe pat, intr-o singura noapte intr-un cearșaf pătat de murdăria sufletelor voastre. Cât despre femei, bărbatul reprezintă o lecție.

Arhitectura ta lăuntrică, înțesată de vulturi, exprimă tonuri printre aparent inocentele rânduri, scheletul unei chei, inviolabilă ușă prin care pășești în alte dimensiuni. Te doare potențiala respingere. Te dor neînțelegerile și preconcepțiile irefutabile, absenta empatie și buzele descuamate fără milă. Uita ireparabilul și saruta-mi fluent fiecare atom al existentei mele muribunde. Si n-avem nevoie de novocaină pentru suflet. Interacțiunile noastre superficiale fiind suficiente ca să ne anestezieze senzorii.

De când ne-am distanțat, am uitat cum se născocesc actele de magie. Am uitat alchimia produsă într-o singură privire tonică și vie. Am uitat și cum să-ți citesc buzele tremurânde, flămânde. Tot ce știu acum e cât de agasantă poate deveni tusea. Cum pașii celorlalți pot întruchipa un fâșâit insuportabil. Cât de mult te poate tulbura fizionomia unei străine, mai ales când îți acaparează intimitatea. Acum oasele mele se simt dezrădăcinate și statice, preumblă bezmetice pe soluri nisipoase, înfulecate de mlaștini și covoare de mușchi umectate.

Și atunci m-a întrebat  cu naivitatea omului  care nu știe că literatura se naște din durere:  „Despre mine când ai să scrii?”. Și am zâmbit amar. “Abia după ce-mi vei fi frânt inima.” Eu pe tine tu pe mine si ceva imi spune ca nu e bine.

Distribuie acest articol!!!
Studiind medicina, am incercat sa conturez un forum lingvistic a tot ceea ce înseamnă trăiri, simțiri și sentimente, totul la nivel rațional, întrucât am început sa ma joc cu literele. Iubesc a scrie, dar pe de alta parte, iubesc a creiona cu emoție asa-zisa iubire perfida.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *